Toţi oamenii pe care-i întâlnesc şi nu au fost niciodată în Delta Dunării îmi spun cât de tare le-ar plăcea sa meargă în Deltă.

Toti cei care au venit în Deltă pentru prima dată au fost impresionaţi de sălbăticia zonei, de cârdurile de păsări, de cerul roşu la apus care inundă suprafaţa apei, dar si de…gustul absolut divin al peştelui gătit în nenumărate feluri.

DSC_0328Aşa am fost şi eu la început, Alina Pavel, născută şi crescută  în Tulcea, dar fără să cunosc ce înseamnă într-adevăr Delta. Prima dată am fost  în zona braţului Chilia, sălbatic şi superb, cu mai bine de zece ani în urmă. Au continuat multe aventuri prin aceste coclauri când am început să lucrez ca geolog în Deltă şi când pot spune că am început să cunosc într-adevăr  această zonă.

Acum mă simt în Deltă ca acasă dar sunt convinsă că îmi mai trebuie mult timp şi spirit de aventură pentru a „înghiţi” tot ceea ce poate această zonă să îmi ofere.

Aşa că, după ce am prins un pic de „cheag” după cum se spune pe la noi, m-am gândit că pot să-ţi ofer şi ţie  posibilitatea de a vedea acest tărâm unic şi inconfundabil care este Delta Dunării.

 

După îndelungi căutări, am ales o „casă plutitoare”  în care să mă poţi vizita –  Hotelul Plutitor „SĂGEATA APEI”.slider1

Nu, nu înseamnă că vei vedea Delta într-o mare viteză! Numele hotelului nu are nicio legatură cu viteza, ci este numele unei plante de apă, care creşte numai în Deltă, şi ale cărei frunze au forma unei săgeţi.

Nu-i voi spune mai multe aici, dar îţi voi povesti în curând cum am ajuns din pasionată de deltă fericita posesoare unei proprietăţi în zona.

Aşadar, te invit să cunoşti o altă faţă a Deltei Dunării!

 
HPIM20361.jpgOLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAHPIM6169A

 

 

Dincolo de frumuseţea unică a acestei zone atât de puţin cunoscută, vei avea şansa de a descoperi tradiţiile şi modul de viaţă al pescarilor şi, nu în ultimul rând, bunătăţile din peşte și nu numai, după care ajungi să te lingi pe degete la propriu. Îţi voi arăta oameni şi locuri minunate şi sper că le vei iubi la fel ca mine.

Ce îmi mai propun eu? Să-ţi arăt cum îţi poţi planifica o vacanţă reuşită în deltă. Să-ţi arăt cum să alegi cea mai bună variantă de cazare pentru tine. Să-ţi arăt cum poţi ajunge uşor în locuri cum n-ai mai vazut în altă parte. Să te învăţ cum să eviţi costurile ascunse ale unei vacanţe in Delta. Şi multe altele pe care nu le ştiai şi care te-au împiedicat poate să te bucuri de acest paradis, care este chiar la doi paşi de tine.
Şi te invit numai să-ţi imaginezi cum îţi poţi savura cafeluţa de dimineaţă în liniştea deplină a bălţii, departe de orice stres şi gălăgie!

Mai mult ce să-ţi spun!?!

Simţi deja miros de borş sau plachie de peşte?

Sau poate visezi la placintă dobrogeană?
Te aştept cu drag,
Alina
email

Lasă un răspuns