descărcare

În articolul trecut ţi-am povestit cum am ajuns noi să avem un hotel plutitor în Delta Dunării. Aşa cum ai citit acolo, după ce am cumpărat acest hotel au început cu adevărat problemele noastre. Partea bună este că acest hotel ne-a adus şi unele dintre cele mai frumoase clipe pe care le-am trăit.

Îţi voi spune de-a lungul mai multor povestiri  despre încercările fără număr de a găsi personal de calitate pentru hotel, despre cum am ajuns să îmi cunosc prietenii foarte bine şi cât de dezamăgită am fost de unii dintre ei, dar îţi voi povesti şi despre oameni minunaţi pe care i-am cunoscut.

Aşadar, astăzi îţi voi povesti despre prima noastră încercare de a angaja personal pentru hotel.

Primul lucru când te apuci de o afacere în domeniul turismului este să-ţi găseşti în primul rând, cineva care să gătească BINE pentru oamenii care vin la tine.
Astfel, noi am gasit-o pe Maria (nu este numele ei real, dar eu cred  că e mai bine aşa, veţi vedea de ce).

 

 

 

Din păcate, hotelul plutitor nu are spaţiu special destinat personalului , de aceea trebuie improvizat. În afară de camerele pentru turişti, mai există două cămăruţe: într-una stă pontonierul (obligatoriu de avut pe o astfel de navă) şi mai rămâne o singură cameră pentru bucătăreasă şi cameristă.

Şi îţi spun sigur că în acea cameră nu încap fizic două persoane!

 

Aşadar eram în situaţia în care căutam o persoană care să fie şi bucătăreasă şi cameristă. Nu îţi spun cum mi-o imaginam eu: super profesionistă, maestră în bucătărie, super curată… ehehe…vise, vise.

 

Am găsit-o pe Maria! 35 ani, fâşneaţă, zicea că le ştie pe toate: să gătească, să facă curăţenie, să întreţină musfirii şi, mai mult, insista că nu avea nevoie de niciun ajutor. Lucra mai bine singură!

Apoi, ne-am dat noi seama de ce…
In fine, am trecut cu vederea şi am angajat-o.Numai că avea un defect: arăta tot timpul neîngrijită. Avea în permanenţă o căciulă pe cap; era toamnă-iarnă, adevărat, dar chiar şi în interior cu căciula pe cap…arăta nasol, ce mai!

A lucrat la noi cam 6 luni. Şi să-ţi spun cum lucra Maria.
De câte ori mergeam acolo (la fiecare sfârşit de săptămână adică) o găseam dormind – le cam trăgea la măsea, ce vrei! După ce reuşea să se trezească, făcea mâncare foarte bună, dar lăsa dezastru în urmă.Nu-ţi spun câte discuţii aveam cu ea, căci de fiecare dată când ajungeam acolo trebuia să o iau de la capăt cu spălatul aragazului, cu spălatul frigiderului, cu igienizat bucătăria, etc şi asta la fiecare sfârşit de săptămână.Maria nu avea timp de nimic în timpul săptămânii. Am uitat să-ţi spun că, în afară de băutură îi plăceau şi bărbaţii. Deci era foarte ocupată!Şi de fiecare dată când îi făceam observaţie că m-am săturat ca după ce las curăţenie, peste o săptămână să o iau iar de la capăt, ea imi zicea: “staţi liniştită, dna Alina! De acum n-o să se m-ai întâmple! Am înţeles acum ce trebuie să fac!”. Simţeam că o iau razna!Aşadar, în afară de mâncare bună…Pasul următor a fost să angajăm un pontonier. Ne-a recomandat cineva un băiat, l-am angajat şi l-am lasat la hotel cu Maria.Ei şi să vezi distracţie când Maria s-a cuplat cu pontonierul. Nu s-a putut abţine, ce vrei!

Nu-i nimic, mi-am zis, acum se face femeie de casă şi totul va merge strună!

Da de unde! A fost mai rău! Stăteau numai în cameră – da, da acolo unde ţi-am zis că nu încape decât o persoană. Adevărată lună de miere!
Musafirii? Treaba lor!Friptura? Se ardea bineînţeles!Pontonierul? Nu făcea nimic bineînţeles!Când am simţit că mi-a ajuns cuţitul la os, l-am chemat pe el şi i-am zis că renunţăm la serviciile lui. Ea, când a auzit ce-am făcut, a venit şi mi-a spus că, dacă îl dăm pe el afară, pleacă şi ea. Că doar e iubirea vieţii ei! Telenovelă, ce mai!Fiu, mi-am zis! Iaca noroc pe capul meu, cum am scăpat de două lepre dintr-un foc!Şi duşi au fost!Dragostea vieţii lor a mai durat o lună! Apoi am început să primesc telefoane de la Maria, care mă ruga să o angajez din nou.

Numai fetiţo! M-am ars odată!

Nu-ţi spun că, după ce a plecat, au început să mă sune “prieteni” care îmi spuneau că era vestită Maria în toată delta de “ce fetiţă bună” era! Bine măi că aţi fost aşa drăguţi şi nu mi-aţi spus de la început! Şi asta a fost prima ocazie cu care au început să se cearnă prietenii! Îţi voi mai povesti eu şi alte ocazii în care am văzut ce “prieteni drăguţi” am lângă mine.

Sunt convinsă că şi tu ai “prieteni” din  aştia “amabili”. Nu-i aşa?

Ce am învăţat eu de aici?

  1. Ascultă-ţi primul instinct: Maria nu mi-a plăcut cu adevărat de la început, numai că aveam nevoie de o bucătăreasă şi m-am gândit că o pot schimba să fie aşa cum vreau eu.
  2. Acceptă oamenii aşa cum sunt! Nu poţi schimba întra-devăr un adult, aşa că dacă nu-ţi place, renunţă la el şi ia pe altcineva lângă tine.
  3. Cu cât menţii o stare de neplăcută mai mult, cu atât e mai greu să o înlocuieşti. Mie mi-a fost greu să renunţ la ea, deşi mă chinuia foarte tare, dar, ştii tu: rău cu rău, dar mai rău fără el! Dacă nu ar fi fost pontonierul probabil că mai dura ceva până să mă hotărăsc să o dau afară.
  4. E nevoie de situaţii de acest gen ca să vezi ce fel de prieteni ai!

Cam atât am avut să-ţi povestesc astăzi.

Dacă ai avut şi tu experienţe asemanătoare, nu ezita să-mi spui şi mie despre ele într-un comentariu mai jos.

 

Cu drag,

Alina

email

Lasă un răspuns