Cel mai mare potenţial piscicol al ţării se găseşte în Delta Dunării

Aici se obţine 50% din producţia de peşte de apă dulce a României. Deşi bogăţiile Dunării, şi îndeosebi ale Deltei, au fost puternic afectate de braconieri şi de management inadecvat, acest teritoriu mai păstrează amintirea vremurilor de belşug. Suprafeţele de pescuit sunt anual stabilite de către Uniunea Vânătorilor şi Pescarilor Amatori şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Din cele mai întâlnite specii de peşti amintim: caracuda, linul, crapul, şalăul, avatul, bibanul, obletele, roşioara, carasul, somnul, ştiuca. Iată câteva lucruri utile pentru ca dumneavoastră să vă bucuraţi cu adevarat de momentele de neuitat ce le-aţi putea petrece în Delta Dunării.

Specii de peşti pe care îi puteţi întâlni:

Carasul (Carassius auratus gibellio)

Dimensiunile obişnuite ale carasului sunt de 10 -15 cm cu 80 -150 g, ajungând până la 1,5 – 2 kg în mod excepţional. Coloraţia carasului depinde de limpezimea apei, mergând de la argintiu spălăcit la cenusiu-verzui şi uşor chiar negricios. Capul este scurt, cu buze subţiri, fără mustăţi, criteriu sigur de deosebire faţă de crap pentru necunoscători. Carasul este extrem de rezistent şi poate trăi şi în ape cu oxigen redus, de aceea îl putem întâlni chiar şi în locuri imposibile pentru alte specii: gropi, baltoace. A aparut în Deltă, probabil accidental, în urma inundaţiei din 1970.
Pescuitul carasului se poate face prin mai multe metode: cu undiţa, cu lanseta cu plumb pe fundul apei, bolognesa, etc. Momelile folosite la pescuitul carasului sunt râmele, preferabil de gunoi. Se pescuieşte în locurile cu un curent redus sau inexistent: canale împotmolite, bălţi, gropi. Perioada de pescuit în Deltă: din luna iunie şi până în octombrie.


Crapul (Cyprinus carpio)

Dimensiunile obişnuite ale crapului sunt 50-100 cm (10-20 kg), ajungând până la 140 cm şi 45 kg în mod excepţional. Corpul este alungit, comprimat lateral, cu solzi mari; are gura adaptată găsirii hranei pe fundul apei. Pe buze se găsesc patru mustăţi scurte, care îl ajută la pipăit.

În funcţie de mediul în care trăieşte, coloraţia crapului diferă de la argintiu-auriu în ape limpezi, curate, până la verzui negricios în lacurile invadate de vegetaţie. Momelile folosite la pescuitul sportiv: mămăliga, boabe de porumb, râme, viermuşi. Pentru asigurarea succesului unei partide de pescuit foarte importantă este nădirea locului, cu porumb, mămăliga, etc.

Pe timpul verii, datorită temperaturilor ridicate şi a nivelului scăzut al apei crapul migrează din lacurile mai puţin adânci în canale, unde gaseşte o apa mai oxigenată. Perioada de pescuit în Delta:  mijlocul lunii iunie şi până în octombrie, iar daca vremea este mai blândă chiar şi noiembrie. Luna septembrie este considerată foarte potrivită pentru pescuitul crapului.


Roşioara (Scardinius erythrophtalmus)

Lungimea medie este de 20-30 cm, dar sunt şi excepţii de 35 cm, iar greutatea de 200-300 g, cu maximul până la 1- 2 kg. Numele roşioarei vine de la culoare roşie a înotătoarelor. Are corpul comprimat lateral, acoperit cu solzi mari şi bine fixati în piele. Botul este scurt, gura mica, terminată oblic, îndreptată în sus (adaptare la pescuitul în straturile superioare ale apei) şi lipsită de mustăţi.

Înotatoarea dorsală este situată mult înapoi, după înotătoarele ventrale. Culoarea pe spate este albastru închis cu nuanţe de verde sau cafeniu, iar laturile corpului şi burta sunt argintii. Înotătoarele, caracteristice acestui peşte, sunt de un roşu aprins, cu excepţia dorsalei.

Roşioara este un peşte sedentar, simţindu-se în largul lui în bălţile cu vegetaţie abundentă. În râuri îl găsim, mai ales, în sectoarele cu un curs mai lent. Trăieşte în cârduri formate din exemplare de dimensiuni apropiate. Momelile folosite, cu succes, la pescuitul roşioarei sunt viermuşii albi de carne, râmele mici, larvele de „libelule”, bucăţelele de pâine, aluaturi diverse.


Linul (Tinca tinca) 

Este un peşte care face parte din familia ciprinidelor. Corpul de culoare închisă, verde-cenuşie, este un pic alungit, acoperit de solzi extrem de mici. Trăieşte în apele limpezi şi oxigenate. Greutatea obişnuită este 500-800 g, iar dimensiunea minimă a linului care poate fi reţinut este de 25 de cm. Momelile folosite la pescuitul sportiv: râma, viermuşi, cocoloş de pâine. Linul se pescuieşte în bălţi, canale împotmolite sau lipsite de curenţi,  din luna iunie şi până în octombrie.


Ştiuca (Esox Lucius)

Are o viteză de invidiat, 25-28 m/s pe distanţe scurte, corpul fusiform fiind perfect adaptat pentru un demaraj fulgerator, care se dovedeşte de prea multe ori mortal. Ştiuca are în jur de  700-800 g si poate ajunge la exemplare de peste 20 kg. Ştiuca se pescuieşte tot timpul anului, cu excepţia perioadei de prohibiţie care începe pe 1 februarie şi ţine aproximativ 2 luni. Există însă perioade când este mai greu de găsit: de exemplu primăvara când sunt atinse cotele de inundaţie şi peştii pătrund pe suprafeţele mlăştinoase, ştiuca urmărindu-i în aceste locuri.

În lunile de vară, datorită vegetaţiei şi a bogăţiei puietului, ştiuca nu prea este atrasă de linguriţe: se prind în special marliţe. În schimb toamna, când puietul se retrage la iernat şi brădişul a căzut pe fundul apei, se prind exemplarele mari. Perioada optimă pentru pescuitul ştiucii este luna octombrie. Vara o găsim mai în centrul bălţilor, urmărind cârdurile de puiet. Când temperatura apei creşte foarte mult, trebuie căutată în locurile cu apă adâncă, între canalele dintre bălţi şi micile “japşe” ce se formează între ele.


Somnul (Silurus Glanis)

Este cel mai mare peşte de apă dulce care trăieşte la noi. În mod curent are 1 metru şi 5-6 kg, dar poate ajunge la 50-100 kg. Este unul dintre peştii cel mai usor de recunoscut de pe la noi. Capul este turtit de sus în jos, fiind garnisit cu o gură mare, plină de dinţişori mărunţi, pe ambele fălci, îndreptaţi spre înapoi.

Pe falca superioară are două mustăţi lungi, pe lateral, şi patru mustăţi mai mici, îndreptate în jos. Trunchiul este destul de scurt, cilindric. Coada este lungă, înotătoarea anală întinzându-se pe toată lungimea ei. Culoarea este cenuşiu marmorat, cu burta alb-murdar. Culorile se modifică şi în funcţie de culoarea dominantă a mediului în care traieşte. Nu are solzi ci un mucus protector, extrem de alunecos. Este un peşte în general nocturn, are ca principale simţuri pipăitul, auzul şi mirosul.

Cel mai important şi dezvoltat simţ este auzul, fiind foarte sensibil la vibraţii. Deci momelile artificiale mai “zgomotoase” vor fi mai eficiente.Ca momeli naturale preferă: buchetul de râme negre, coropişniţa sau lipitoarea mare. Trebuie pescuit în mare linişte, deoarece sesizează orice vibraţie a bărcii sau a malului.


Şalăul (Stizostedion lucioperca)

Are corpul fusiform, puţin comprimat, acoperit de solzi mici; botul scurt, gura mare, terminală, înarmată cu dinţi aşezati în câte un rând pe fiecare falcă şi alţi numeroşi dinţi pe cerul gurii. Se recunoaşte uşor după dungile brune ce-i traversează spinarea cenuşie, după aripioarele dorsale, aproape egale ca mărime, stropite cu pete de culoarea dungilor de pe cap. În condiţiile naturale de creştere, atinge în apele noastre lungimi medii de 40-70 cm şi 1-2 kg greutate. Lungimea minimă legală la pescuit este de 40 cm.

De obicei şalăul îl găsim sub maluri, la circa 50 cm de mal şi la adâncimi ce nu depăşesc 50 cm. Cele mai bune locuri sunt pe marginea bulboanelor, acolo unde apa este adâncă şi avem o discontinuitate în mal. De asemenea, aproape la fel de bune sunt locurile din imediata apropiere a unui copac căzut sau cu ramuri în apă.


Bibanul (Perca Fluviatilis) 

Are corpul îndesat, arcuit, mai înalt spre cap şi mult mai gâtuit spre coadă, capul aproape conic cu botul scurt şi gura terminală captuşită cu dinţi şi ochi mari. Aripioara dorsală, formată numai din radii tari ţepoase.

Are corpul acoperit cu solzi mici, zimţaţi, adânc înfipţi. În apele noastre atinge lungimea medie de 15-30 cm şi 100-350 g greutate. Are spatele cenuşiu – verzui cu reflexe metalice; laturile verzui cu reflexe arămii, burta plumburie albicioasă şi câteodată galbenă-palid.

Pe laturile corpului se disting bine 5 – 9 dungi verticale de culoare închisă. Prima înotătoare dorsală, la terminare are 2 – 3 pete închise. Dimensiune minimă legală este de 12 cm.


Avatul (Aspius Aspius) 

Are corpul alungit, viguros, cu solzi mici bine fixaţi cu striuri, cu spinarea şi muchia ventrală rotunjite, înotătoarea dorsală mai înaltă decât lungă, tăiată oblic şi mult împinsă spre coadă.

Are capul conic, gura mare, largă, cu falca de jos arcuită în sus.Muchia spinării bate în verde – albăstrui, iar laturile şi pântecele sunt argintii lucioase.

Aripioarele ventrale au marginile roşcate. În condiţii normale, atinge în apele din Deltă lungimi medii de 30-50 cm şi până la 1 kg greutate.

Se hrăneşte cu peşte mic. Perioada cea mai intensă de hrănire este aprilie – octombrie. Dimensiunea minimă legală este de 30 cm.

email