Hotel Plutitor - Sageata Apei

Salutare, salutare după o foarte lungă absență de la scris!

Promit să nu mai fac și, ca să mă recompensez, o să-ți povestesc azi ce am făcut de când nu ne-am mai auzit.

Deși titlul te poate duce cu gândul la o povestire din aia de dezvoltare personală, ei bine nu e, sau mai vedem până la final ce o să crezi tu.

Îmi mențin poziția și o să-ți dau vești de prin delta și o să-ți povestesc de ce a dispărut din peisaj hotelul plutitor ”Săgeata Apei”.

Și o să încep cu începutul, căci de la sfârșit nu se poate, nu?

Anul trecut ne-am hotărât că e timpul pentru o schimbare la față și la interior a hotelului. Toate erau cam vechi, noi ne cam săturasem de tot ceea ce ne înconjura și, mai ales, aveam nevoie de o pauză.

Nu, nu ne săturasem de Deltă, căci eu cred că, dacă îți arată cineva ceea ce trebuie când mergi în Deltă și apuci să te îndrăgostești de ea, nu ai cum să te mai plictisești vreodată.

Dacă la munte poți merge de 10 ori într-un loc și bradul pe care l-ai văzut prima dată tot acolo e și a 10-a oară, în deltă, de fiecare dată când ajungi, poți găsi altceva. E un mediu într-o continuă și mai ales rapidă și vizibilă schimbare. De exemplu, pleacă un plaur și blochează un ditamai canalul și totul în jur arată altfel.

Nu vreau acum să pledez că e mai fain în deltă decât la munte sau la mare; fiecare loc are frumusețea lui. Eu însă, cum mă știi, mă declar îndrăgostită de Deltă.

(Și nutresc  o mică speranță că, dacă mă citești, nu ești nici tu prea departe.)

Dar m-am cam îndepărtat de subiect și vreau să revin.

Deci, cum ne-am hotărât noi să facem reparații capitale, am ”închis porțile” pentru o scurtă (credeam noi!) perioadă de timp.

Și ne-am apucat de lucru!

Și cum o mie de vorbe nu bat o imagine, o să-ți arăt în imagini ce a fost și ce a ajuns ”Săgeata Apei”.

Cum a fost, de la cum sper că îți mai aduci aminte, la dezastru total…
DSC_0031 DSCN0410 DSCN0429 DSCN0442 DSCN0454 DSCN0455 DSCN0474 DSCN0456

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Și cum e azi…

MAR_7027 MAR_6957 MAR_6947
MAR_6952

MAR_6954 MAR_6967

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum s-a întâmplat?

Păi, în primul rând, toți care mai trecuseră (sau nu) prin așa ceva, mi-au zis să mă pregătesc pentru (cel puțin) un an luuung și multă răbdare. Am început la finalul lui noiembrie 2014.

Răbdare, am avut dar un an de zile nu am vrut să accept Și m-am gândit bine, am evaluat situația, m-am gândit că e musai să mai prindem ceva din vara asta și am zis că 1 august 2015 e un termen realist ca să terminăm treaba.

Și de aici, primul lucru imposibil: când eu le ziceam că la 1 august vreau să reîncep activitatea, TOȚI mi-au spus că e imposibil.

De la constructori, tâmplari, instalatori și chiar autorități. Unii chiar se uitau ciudat la mine și cred că ziceau în mintea lor ”las-o pe nebuna asta că nu știe ce zice!”.

Contructorii se mișcau ca melcul, cei cu mobilierul, dacă nu eram lângă ei la fiecare pas, mai mult stricau decât făceau și tot așa.

Ce mă enerva cel mai tare? Când eu le ceream să facă ceva, primul lor răspuns era:  ”nu se poate, e imposibil!”.

Cred că am auzit asta în ultima jumătate de an de mii de ori. Răspunsul meu: ”las că fac eu o vrajă și va fi posibil”. Și m-am străduit ca, de fiecare dată, să le demonstrez că se poate.

Cum? Uneori am pus mâna și le-am arătat cum să facă să se poată, tot timpul am căutat idei și soluții la orice pas și mai ales am căutat cu disperare oameni care să gândescă la fel ca mine.

Căci totul pornește de la cum vezi lucrurile în mintea ta. Cum le gândești.

Căci înainte de a face lucrurile, mai întâi ele există în mintea ta, așa cum o nouă prietenă de-a mea, Dana, m-a învățat. Și dacă le gândești că nu se pot face, atunci nici fizic ele nu-ți ies. Corect? Îți zic eu ca omul pățit că așa e!

Ei bine, când am văzut eu că lucrurile par a se apropia de final (dar, să ne înțelegem – așa le vedeam eu!), cu vreo două săptămâni înainte de 1 august, am dat sfoară în țară și am adunat o gașcă cu care să inaugurăm noua ”Săgeată”.

Mobilierul nu era gata, chestiile de finețe, de design interior nici vorbă, electrocasnicele pentru bucătărie – nici urmă de ele, mobilier la bucătărie ioc, terasa complet neamenajată și fără mobilier… cam așa era pe la 15 iulie.

Dar termenul era termen și oamenii își ascuțeau dinții pentru prima ieșire cu Săgeata Apei din 2015.

Și, ca să fie treaba treabă, ne-am mai propus ca la 1 august, odată cu prima plimbare să schimbăm complet și locația hotelului și să-l ducem într-o zonă total nouă.

Cu chiu cu vai, cu multe discuții de lămurire și ședințe adevărate de coaching cu muncitorii (noroc că mai știu și așa ceva!), cu șefii muncitorilor, cu cei care trebuiau să ne dea autorizațiile și NOROC CU CARUL, am reușit să fim gata.

Ei bine, mai mult sau mai puțin! Mochetă pe terasă montată cu o zi înainte de plecare, televizoare în camere fără abonament la cablu (deocamdată), elemente de design la camere și hol montate tot în ziua de dinaintea plecării… Dar, mulțumită prietenilor care au venit la prima plimbare și pe care i-am pus un pic la muncă, AM REUȘIT și am transformat imposibilul în POSIBIL.

Mai departe, o să-ți povestesc despre al doilea lucru IMPOSIBIL!

Ți-am spus mai sus că ne-am hotărât să schimbăm total locația hotelului. Și ne-am gândit noi că zona Jurilovca ar fi chiar potrivită. O să-ți povestesc data viitoare cum am ajuns să alegem chiar locația asta.

Toate bune și frumoase, numai că, din Tulcea, unde am avut noi hotelul la modernizat și până la Jurilovca se fac vreo 15 ore de marș cu hotelul tractat de o navă.

În mod normal, asta nu e o problemă, numai că acum este apa atât de scăzută în Deltă cum nu a mai fost de prin anii 60′.

Drept urmare, cu o zi înainte de plecare, cel cu care bătusem palma pentru închirierea navei de tractare, mi-a zis că e IMPOSIBIL să ajungem acolo cu hotelul. Că e apa prea scăzută și nava de tractare ”calcă” mai mult decât nivelul apei. Că sunt sălcii căzute pe canalul Dunavăț (cel pe care se ajunge în Razelm).  Că se pare că o să bată și vântul destul de tare și la ieșirea în Razelm sunt 2 diguri de piatră și îi e frică să nu-l arunce în piatră și să spargă nava și tot așa.

Nu-i nimic mi-am zis eu, găsesc pe altcineva. Mă crezi că am dat cel puțin 10 telefoane la căpitani de nave din zonă și toți mi-au zis că nu se bagă, că așa ceva e IMPOSIBIL?

Da’ eu, nimic! Las’ că găsesc eu pe cineva! Era vineri pe la ora 14. Noi sâmbătă dimineața, la ora 5 trebuia să plecăm. Unii dintre prietenii noștri sosiseră deja, alții erau pe drum.

Ce să fac? Ce să fac?

Și cum stăteam eu așa pe terasa hotelului, acolo unde eram, în portul comercial din Tulcea, în stânga și în dreapta noastră mai erau 2 hoteluri plutitoare. Îmi dau seama că vecinul din stânga avea și navă de tractare; îl întrebasem cu ceva timp în urmă dacă ne poate ajuta el cu tractarea, dar îmi dăduse un preț cam mare.

Îți dai seama că, în condițiile date, prețul cam mare nu mai avea nici o relevanță! Și îmi zic, că n-ar strica să-l mai întreb odată. Zis și făcut!

Omul zice că rămâne valabilă discuția inițială, numai că nu are căpitan. Știe pe cineva, care a lucrat în zona unde vrem noi să mergem, dar să-l las să dea niște telefoane să vadă dacă îl găsește.

După vreo oră mă sună și mă cheamă să stăm de vorbă că l-a găsit și pe căpitan. Merg și, când îl văd pe căpitan, îmi dau seama că, dacă vom ajunge cu bine la destinație înseamnă că într-adevăr ne iubește Doamne Doamne.

Omul era un pic alcoolic, e adevărat că nu băuse în clipa aia, dar… Adi, vecinul cu nava, m-a atenționat să nu cumva să-i dam ceva de băut până când nu ajungem la destinație.

Oricum, nu aveam altă variantă, așa că, după ce l-am mai întrebat odată pe Adi dacă e sigur că omul e capabil să conducă nava și hotelul până la Jurilovca și mi-a zis să stau liniștită, am stabilit ora de plecare și ne-am dus să alimentăm cu motorină.

A doua zi dimineață, ne trezim la 4 să ne pregătim de plecare, când, ce să vezi!, căpitanul cu pricina fugise peste noapte. Deși Adi pusese un om de-al lui să-l stea cu el până dimineață, ca nu cumva să pună alcool pe limbă, el  a reușit să fugă. De ce? Habar n-am! Și-o fi dat seama că e depășit de situație, i-o fi fost frică, nu putea să stea fără băutură… cine știe?!

Cert era că era ora 4 dimineața, noi trebuia să plecăm la ora 5 și nu avea cine să conducă nava.

Și dă-i iar cu telefoane, trezește jumătate din căpitanii din Tulcea, ca până la urmă să găsim pe cineva care a fost de acord să facă treaba.

Când l-am văzut pe noul căpitan, nea Marian, mi-am dat seama că era omul nostru – capabil, responsabil și priceput pe deasupra.

Deci, încă un lucru care părea a fi imposibil și care se rezolvase. Și încă bine pe deasupra. Asta a fost bonus!

Și am plecat la drum!

Până la intrarea pe canalul Dunăvăț, totul a mers lin și bine! Și ca să vezi că nu zic basme, uite aici:

IMG_1802[1]

DSC_0264

 

 

 

 

 

IMG_1801[1]IMG_1799[1]

IMG_1800[1]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După ce am intrat pe canalul Dunăvăț, lucrurile s-au mai schimbat. Apa mică, sălcii plecate, din loc în loc pescari pe care trebuia să-i ferești și tot așa. Toată lumea încordată și cu sufletul la gură.

IMG_1736

Norocul nostru a fost că nea Marian a fost un mare maestru și a condus nava perfect. Închipuie-ți că Dunavățul are 6, maxim 7 metri lățime iar hotelul are 5 metri lățime! A fost super meseriaș reușind să ajungă în Razelm cu totul intact. Fără geamuri sparte, fără balustrăzi rupte, fără zgârieturi sau altceva, cum toți ne spuseseră că o să pățim.

Au fost vreo câteva ore stresante dar, în final am ajuns chiar înainte de ieșirea în Razelm, unde nea Marian a luat o barcă și s-a dus înainte să sondeze apa. A văzut omul cum stă treaba, s-a întors și cu mare îndemânare ne-a scos în Razelm cu bine.

Și, de aici, am știut că vom ajunge cu bine în noua locație.

Drept urmare, toată lumea s-a relaxat (unii chiar au adormit, de la cel mai mic la cel mai mare) și, încă odată, am demonstrat că imposibilul a devenit POSIBIL.

IMG_1751IMG_1769

 

 

 

 

IMG_1764

IMG_1766

 

 

 

 

 

 

IMG_1754

 

Nu-ți mai spun că săptămâna următoare, în Jurilovca și Lunca (cele două localități între care suntem noi acum), vorbea lumea: ”N-ai auzit, măi, au reușit ăia cu hotelul să ajungă? Mare nebunie! Să pleci tu la timpul ăsta cu ditamai hardughia pe Dunavăț…”

 

Cam așa a fost aventura noastră de când nu ne-am mai auzit.

De acum, suntem ”back in business” cum se zice și vei auzi vești de prin delta cât de des avem, așa cum te-am obișnuit.

IMG_1785

 

Ne găsești aici într-o zonă de poveste, aici:

 

 

 

 

 

 

Și data viitoare o să-ți povestesc despre noua noastră locație și cum am ajuns să o alegem tocmai pe asta.

La final, aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care, voit sau fără voia lor, m-au ajutat să transform imposibilul în POSIBIL!

Până atunci, te las să savurezi o imagine de vis, ca să-ți facă poftă de venit în Deltă!

hotel_plutitor_noaptea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu mult drag,

Alina!

email

Lasă un răspuns